Da se vede dintisorul.
E primul si sunt mandra de el.
 |
E primul si sunt mandra de el.
sâmbătă, 12 noiembrie 2011
Sus, sus tot mai sus
Verisorul meu mai mare mi-a dat primele lectii de alpinism utilitar.
E adevarat ca se poate folosi un pamatuf pentru a sterge praful aici dar noua ne place mai mult asa.
Toata lumea a apreciat efortul nostru (poate mai putin matusica mea Toni care se uita oarecum speriata spre noi)
Eu cu mine si cu verisoara mea scumpa
Profit de ocazie ca acum sunt mica si scumpica si ma ia toata lumea in brate.
luni, 31 octombrie 2011
DISCLAIMER
Va rugăm să scuzați calitatea pozelor și mai ales a filmelor de pe acest blog.
Unele dintre acestea nu au fost realizate cu aparatură adecvată, ci cu aparatura din dotarea mamei (telefonul mobil).
Nu trageți în noi!
Unele dintre acestea nu au fost realizate cu aparatură adecvată, ci cu aparatura din dotarea mamei (telefonul mobil).
Nu trageți în noi!
joi, 13 octombrie 2011
Nu-i așa că ne stă bine împreună?
Nu reprezintă vreun moment important în evoluția mea, dar îi place lui mami poza.
Așa că ... delectare plăcută.
joi, 6 octombrie 2011
A zis TATA!
Știu, știu!
Nu e astăzi ziua lui Tati, dar fac repetiții.
Mâine promit că îmi va ieși mai bine.
Apropos, astăzi am vrut iarăși să o ajut pe Florina. Vroiam să fac eu prezentarea tezei în locul ei, dar nu știu de ce mami a fugit repede cu mine din sală.
Nu e astăzi ziua lui Tati, dar fac repetiții.
Mâine promit că îmi va ieși mai bine.
Apropos, astăzi am vrut iarăși să o ajut pe Florina. Vroiam să fac eu prezentarea tezei în locul ei, dar nu știu de ce mami a fugit repede cu mine din sală.
luni, 3 octombrie 2011
Celuloza la copii
Astăzi, în încercarea de a o ajuta pe Florina la teză, am "studiat în amănunțime" actele de care avea nevoie pentru susținere.
Din păcate, nu m-a lăsat să "studiez" prea mult.
Cu alte cuvinte, ne-am limitat la celuloză, nu am trecut și la cerneală.
duminică, 25 septembrie 2011
Stăm în funduleț
Astăzi a stat prima oară singură în funduleț. A mai avut o încercare de câteva secunde săptămâna trecută, dar mult prea scurtă pentru a fi luată ăn considerare.
Bineînțeles că este încă stângace, dar perseverează. Nu mai vrea să mai stea pe spate sub nici o formă. Adormim în funduleț și ne lasă mami spătarul după aceea în jos.
marți, 23 august 2011
Incepem diversificarea
Azi, 23 august 2011, cu mândrie raportăm începerea diversificării.
Dna. doctor ne-a spus să păpăm pentru început un fel de supă cremă din morcov. După care, odată la 3 zile vom mai adăuga pe rând: țelină, păstârnac, pătrunjel (rădăcină), dovlecel.
Am început cu 2 lingurițe de morcovel și ne-a plăcut tare. Parcă am mai fi vrut.
Din păcate, nu avem nici o fotografie care să fi imortalizat momentul.
Dna. doctor ne-a spus să păpăm pentru început un fel de supă cremă din morcov. După care, odată la 3 zile vom mai adăuga pe rând: țelină, păstârnac, pătrunjel (rădăcină), dovlecel.
Am început cu 2 lingurițe de morcovel și ne-a plăcut tare. Parcă am mai fi vrut.
Din păcate, nu avem nici o fotografie care să fi imortalizat momentul.
duminică, 8 mai 2011
Botez
Pe 08 mai am fost botezata, iar eu am dormit asa de bine dupa ce mi-a facut tata popa baita... Nu a contat nici macar faptul ca muzica era tare si ceilalti imi dadeau mereu tarcoale.
sâmbătă, 16 aprilie 2011
O sa ma fac eu mare!
Momentan sunt mai mica decat catelusul de plus, dar ma fac eu mare si o sa-l smotocesc de-or sa-i mearga fulgii :))
duminică, 20 martie 2011
Si revenim la "CE?" adica
O fetita frumusica (normal ca doar e a noastra) de 3Kg si 50 cm care a scos nasucul in lume la ora 15.20.
In ciuda conditiile improprii desfasurarii unei sedinte foto a insistat totusi sa pozeze pentru Tati imediat ce au facut cunostinta.
Era un picut nearanjata, inca nu ajunsese la prima baita. Dar a promis ca data viitoare o sa se prezinte ca o adevarata domnisoara.
Diana cea grabita
Sambata, 19.03.2011, ora 4 am avut primele contractii. Nu au
fost nici regulate, nici foarte puternice, dar a fost primul semn ca ma
pregateam de nastere. Duminica oricum trebuia sa ajung la spital pentru ca era
de garda doamna doctor. Sambata a venit mama mea din provincie si au venit la
masa de pranz si parintii sotului, sora sotului cu sotul ei si fetita lor. In
timpul mesei am mai avut niste contractii mici, dar ma tot gandeam ca merg a
doua zi dimineata la spital si nu le-am dat prea mare atentie.
I-am condus pe cumnatei si pe nepotica la masina, iar dupa aceea am mers pana in Cora ca sa rezolve sotul o problema la RDS. Cand ne-am intors acasa am observat o scurgere rozalie pe care nu o mai vazusem pana atunci. Asa ca, am sunat-o pe doamna doctor sa imi spuna ce sa fac. Cred ca am nimerit-o la o petrecere ceva si a fost destul de speriata ca o sa o cheme in seara aia la spital pentru nastere.
M-a sfatuit sa merg la camera de garda sa vad ce se intampla si sa o sune medicul de garda ca sa stie cum stam. Zis si facut.
Cand i-am spus mamei mele ca mergem la spital, a fost foarte simpatica, incepuse ea sa se balbaie in locul meu. Mie parca imi facuse cineva un tranchilizant ca nu am intrat in panica, cel putin nu la inceput.
La spital, la camera de garda era o doctorita tanara foarte simpatica si care parea ca stie ce face. Verdictul a fost: col modificat dar nu este inca travaliu, internare pentru monitorizare. Asta se intampla pe la ora 21.
De cand m-am internat si pana a doua zi dimineata m-am tot rugat sa nu fie nevoie sa fie chemata doctorita inainte de a intra in garda. De asemenea, toata noaptea am avut contractii din ce in ce mai semnificative. Dar tot nu erau regulate, deci nici gand de travaliu.
Doamna doctor a venit a doua zi dimineata pe la ora 9:30. La ora 10 am coborat la sala de nasteri.
Si din acest punct, a inceput aventura. Intai am “facut nani” dupa cum m-a sfatuit moasa dupa ce imi facusera o injectie cu Mialgin.
Partea buna la spitalul Filantropia este ca sunt camere individuale pentru travaliu si nastere. Se numesc sali de travaliu, dar tot acolose desfasoara si nasterea. Asa ca nu am avut cu cine sa impart suferinta (cred ca a fost mai bine asa), dar nici nu am speriat pe nimeni cu vaicarelile mele si nici nu m-am panicat suplimentar din cauza altcuiva.
Nici dupa Mialgin contractiile nu au devenit regulate. Din cand, in cand o moasa draguta venea si ne mai verifica. Din fluturas si kinder nu m-a scos cu toate ca la un moment dat i-am dat ceva motive sa ma mustruluiasca.
La 13:50 doamna doctor mi-a rupt membranele, si la putin dupa mi-au pus o perfuzie, initial cu ser fiziologic dupa care a fost aditivat cu oxitocina. Din momentul in care mi-au pus si oxitocina a inceput nebunia. Nu mai simteam nici o pauza intre contractii. Mi se parea ca am o singura contractie, lunga si foarte dureroasa. Cand i-am spus moasei, a zis sa incerc sa mai suport putin pana cand ma dilat destul incat sa mi se faca epidurala. Cand mi-a dat o estimare de 20 de minute, mi s-a parut o vesnicie. Dupa alte cateva minute i-am spus moasei ca eu simt ca fac treaba mare. Mi-a zis sa stau linistita ca este normal si sa nu imping. Deja venea sa ma verifice extrem de des. Imi zisese ca poate mi-ar fi mai bine sa stau pe stanga, nu pe spate, dar observasem ca daca ma intorc nu se mai aude inima bebelului si am abandonat (aveam pus pe burta un aparat pentru monitorizarea batailor inimii bebelului). La urmatoarea verificare i-am spus ca mi se pare ca mai iese si altceva in afara de treaba mare. S-a amuzat putin de nerabdarea mea, spunandu-mi ca nu aveam cum sa ma dilat asa de repede. Totusi a verificat dilatatia. Atunci a facut ochii mari si a strigat-o pe doamna doctor. Se pare ca avusesem dreptate, VENEA COPILUL.
Dintr-odata, a inceput agitatia in jurul meu. Moasa ma ruga sa ma mut in asa fel incat sa pot apuca manerele de la masa de nasteri. Era vorba de cativa centimetri, dar mi se parea imposibil sa imi ridic fundul si sa ma trag sprea marginea mesei. Cu ajutor din partea moasei am reusit. Epidurala ramasese istorie pentru ca nu mai aveau cum sa mi-o faca asa ca eram pe cont propriu.
La un moment dat am auzit pe cineva intrebandu-ma ce bebe am eu acolo in burtica. O intrebare extrem de fireasca, dar cum raspunsesem de nenumarate ori la ea cu acelasi raspuns “Nu stim, nu am vrut sa aflam.”, mi se parea enervant sa fiu intrebata tocmai atunci. In gaandul meu era ceva de genul “Ia uite domne, eu stau sa nasc aici si doamna are diverse curiozitati”. Dar brusc am realizat cat de rautacioasa fusesem si i-am raspuns frumos doamnei la intrebare. Abia mai tarziu am inteles si rostul intrebarii. Trebuia sa pegateasca bratarile: alba pentru mine si roz sau bleu pentru bebe. Abia dupa nastere am realizat ca am vazut bratarile pregatite pe o masuta, dar nu am realizat ca bratarica roz era pentru fetita mea grabita. Doar eu eram cea care vroia sa afle ce sex are copilul atunci cand se naste. Si asa afost.
Nasterea in sine, expulzia, nu a durat foarte mult. Cred ca vazusem prea multe filme in care femeile care nasc tipa cat le tin plamanii. Poti sa faci asta, lungind groaznic timpul pana la nastere, sau poti face totul “pe muteste„ si atunci poti sa impingi cu o forta mult mai mare si, evident scapi mai repede.
Eu initial am facut ce vazusem in filme. Norocul meu a fost, din nou, cu moasa care mi-a explicat foarte calm ca nu este in interesul meu sa procedez asa. Drept urmare, m-am conformat si am nascut rapid.
Diana Emilia s-a nascut pe 20.03.2011, la ora 15:20. A avut 3000 g, 50 cm, ochi gri inchis si par des, negru. Stiam din poze si din povestiri ca nou nascutii sunt urati. Pitica mea mi-a demolat toate teoriile. In momemtul in care mi-a fost pusa in brate mi s-a parut superba, era superba. Auzeam vag ca mi se spunea sa o pup si am pupat-o pe nasucul carn. Parca imi era frica sa nu ii fac ceva, sa nu gresesc cu ceva, ma indragostisem.
La un moment dat imi spusese cineva ca imediat dupa ce iese copilul nu mai simti nici o durere. Exact asa a fost. Imediat ce am nascut nu am mai avut nici o durere, iar la cateva ore dupa nastere le uitasem si pe cele de dinainte. Corpul nostru nu inceteaza sa ma uimeasca, iar creierul… este extraordinar.
Asa a fost la noi nasterea. Superb! Acum ca stiu ceva mai multe despre nastere abia astept si bebe 2. Daca ar fi sa dau un sfat viitoarelor mamici, acesta ar fi: nu va temeti de nastere si mai ales ascultati ce va spune moasa, ea are mult mai multa experienta. Ce-i drept eu am avut parte de o echipa super la nastere. Ce bine ar fi daca ar fi toate echipele asa.
I-am condus pe cumnatei si pe nepotica la masina, iar dupa aceea am mers pana in Cora ca sa rezolve sotul o problema la RDS. Cand ne-am intors acasa am observat o scurgere rozalie pe care nu o mai vazusem pana atunci. Asa ca, am sunat-o pe doamna doctor sa imi spuna ce sa fac. Cred ca am nimerit-o la o petrecere ceva si a fost destul de speriata ca o sa o cheme in seara aia la spital pentru nastere.
M-a sfatuit sa merg la camera de garda sa vad ce se intampla si sa o sune medicul de garda ca sa stie cum stam. Zis si facut.
Cand i-am spus mamei mele ca mergem la spital, a fost foarte simpatica, incepuse ea sa se balbaie in locul meu. Mie parca imi facuse cineva un tranchilizant ca nu am intrat in panica, cel putin nu la inceput.
La spital, la camera de garda era o doctorita tanara foarte simpatica si care parea ca stie ce face. Verdictul a fost: col modificat dar nu este inca travaliu, internare pentru monitorizare. Asta se intampla pe la ora 21.
De cand m-am internat si pana a doua zi dimineata m-am tot rugat sa nu fie nevoie sa fie chemata doctorita inainte de a intra in garda. De asemenea, toata noaptea am avut contractii din ce in ce mai semnificative. Dar tot nu erau regulate, deci nici gand de travaliu.
Doamna doctor a venit a doua zi dimineata pe la ora 9:30. La ora 10 am coborat la sala de nasteri.
Si din acest punct, a inceput aventura. Intai am “facut nani” dupa cum m-a sfatuit moasa dupa ce imi facusera o injectie cu Mialgin.
Partea buna la spitalul Filantropia este ca sunt camere individuale pentru travaliu si nastere. Se numesc sali de travaliu, dar tot acolose desfasoara si nasterea. Asa ca nu am avut cu cine sa impart suferinta (cred ca a fost mai bine asa), dar nici nu am speriat pe nimeni cu vaicarelile mele si nici nu m-am panicat suplimentar din cauza altcuiva.
Nici dupa Mialgin contractiile nu au devenit regulate. Din cand, in cand o moasa draguta venea si ne mai verifica. Din fluturas si kinder nu m-a scos cu toate ca la un moment dat i-am dat ceva motive sa ma mustruluiasca.
La 13:50 doamna doctor mi-a rupt membranele, si la putin dupa mi-au pus o perfuzie, initial cu ser fiziologic dupa care a fost aditivat cu oxitocina. Din momentul in care mi-au pus si oxitocina a inceput nebunia. Nu mai simteam nici o pauza intre contractii. Mi se parea ca am o singura contractie, lunga si foarte dureroasa. Cand i-am spus moasei, a zis sa incerc sa mai suport putin pana cand ma dilat destul incat sa mi se faca epidurala. Cand mi-a dat o estimare de 20 de minute, mi s-a parut o vesnicie. Dupa alte cateva minute i-am spus moasei ca eu simt ca fac treaba mare. Mi-a zis sa stau linistita ca este normal si sa nu imping. Deja venea sa ma verifice extrem de des. Imi zisese ca poate mi-ar fi mai bine sa stau pe stanga, nu pe spate, dar observasem ca daca ma intorc nu se mai aude inima bebelului si am abandonat (aveam pus pe burta un aparat pentru monitorizarea batailor inimii bebelului). La urmatoarea verificare i-am spus ca mi se pare ca mai iese si altceva in afara de treaba mare. S-a amuzat putin de nerabdarea mea, spunandu-mi ca nu aveam cum sa ma dilat asa de repede. Totusi a verificat dilatatia. Atunci a facut ochii mari si a strigat-o pe doamna doctor. Se pare ca avusesem dreptate, VENEA COPILUL.
Dintr-odata, a inceput agitatia in jurul meu. Moasa ma ruga sa ma mut in asa fel incat sa pot apuca manerele de la masa de nasteri. Era vorba de cativa centimetri, dar mi se parea imposibil sa imi ridic fundul si sa ma trag sprea marginea mesei. Cu ajutor din partea moasei am reusit. Epidurala ramasese istorie pentru ca nu mai aveau cum sa mi-o faca asa ca eram pe cont propriu.
La un moment dat am auzit pe cineva intrebandu-ma ce bebe am eu acolo in burtica. O intrebare extrem de fireasca, dar cum raspunsesem de nenumarate ori la ea cu acelasi raspuns “Nu stim, nu am vrut sa aflam.”, mi se parea enervant sa fiu intrebata tocmai atunci. In gaandul meu era ceva de genul “Ia uite domne, eu stau sa nasc aici si doamna are diverse curiozitati”. Dar brusc am realizat cat de rautacioasa fusesem si i-am raspuns frumos doamnei la intrebare. Abia mai tarziu am inteles si rostul intrebarii. Trebuia sa pegateasca bratarile: alba pentru mine si roz sau bleu pentru bebe. Abia dupa nastere am realizat ca am vazut bratarile pregatite pe o masuta, dar nu am realizat ca bratarica roz era pentru fetita mea grabita. Doar eu eram cea care vroia sa afle ce sex are copilul atunci cand se naste. Si asa afost.
Nasterea in sine, expulzia, nu a durat foarte mult. Cred ca vazusem prea multe filme in care femeile care nasc tipa cat le tin plamanii. Poti sa faci asta, lungind groaznic timpul pana la nastere, sau poti face totul “pe muteste„ si atunci poti sa impingi cu o forta mult mai mare si, evident scapi mai repede.
Eu initial am facut ce vazusem in filme. Norocul meu a fost, din nou, cu moasa care mi-a explicat foarte calm ca nu este in interesul meu sa procedez asa. Drept urmare, m-am conformat si am nascut rapid.
Diana Emilia s-a nascut pe 20.03.2011, la ora 15:20. A avut 3000 g, 50 cm, ochi gri inchis si par des, negru. Stiam din poze si din povestiri ca nou nascutii sunt urati. Pitica mea mi-a demolat toate teoriile. In momemtul in care mi-a fost pusa in brate mi s-a parut superba, era superba. Auzeam vag ca mi se spunea sa o pup si am pupat-o pe nasucul carn. Parca imi era frica sa nu ii fac ceva, sa nu gresesc cu ceva, ma indragostisem.
La un moment dat imi spusese cineva ca imediat dupa ce iese copilul nu mai simti nici o durere. Exact asa a fost. Imediat ce am nascut nu am mai avut nici o durere, iar la cateva ore dupa nastere le uitasem si pe cele de dinainte. Corpul nostru nu inceteaza sa ma uimeasca, iar creierul… este extraordinar.
Asa a fost la noi nasterea. Superb! Acum ca stiu ceva mai multe despre nastere abia astept si bebe 2. Daca ar fi sa dau un sfat viitoarelor mamici, acesta ar fi: nu va temeti de nastere si mai ales ascultati ce va spune moasa, ea are mult mai multa experienta. Ce-i drept eu am avut parte de o echipa super la nastere. Ce bine ar fi daca ar fi toate echipele asa.
duminică, 13 martie 2011
vineri, 11 martie 2011
vineri, 4 martie 2011
duminică, 20 februarie 2011
Dragos & Sabina
DragosNume fata - Eliza
Nume baiat - Toni
Sabina
Nume fata: Alexandra
Nume baiat: Alexandru
Cine: voi doi. Cu cine: unul cu altul. Ce: un bebe mic si scump care sa va aduca zambetul pe buze si sa va implineasca viata :) Pupici pentru cei trei Parpala!
miercuri, 2 februarie 2011
De la gasca adunate...
Laur
Nume fata: Maria
Nume baiat: Andrei
Tibi
Nume fata: Ioana Ramona
Nume baiat: Stefan Eric
Pareri Europene :P
Beatrice
Nume fata: Lavinia
Nume baiat: Vlad
Costel
Nume fata: Ioana
Nume baiat: Marcu
Diana
Nume fata: Sonia
Nume baiat: Jasper
Laur
Nume fata: Clara
Nume baiat: Carol
duminică, 30 ianuarie 2011
Ce a mai spus lumea?
Magda
Nume fata: -
Nume baiat: Petru
"Copilul nu datoreaza parintelei viata, ci educatia" Nicolae Iorga
Monica
Nume fata: -
Nume baiat: Bogdan
Edy
Nume fata: Atena
Nume baiat: Remus
Irina
Nume fata: Diana
Nume baiat: Razvan
Sonia & Florin
Nume fata: Sanziana
Nume baiat: Vladimir
Lidia: Vei fi cea mai frumoasa graviduta ever, si cand o sa vina pe lume bebe sa va manance nasurile si urechile la amandoi. Pentru ca meritati! :))
TestoasaNume fata: Irina
Nume baiat: Radu jr. (Ducu)
Ducu sau Irinuca sa fie sanatos, istet(isteata) pe mami si tata sa-i asculte, sa aibe alaturi numai oameni buni si de ajutor. Sa aibe parte de multi fratiori si/sau surioare. Pe Ileana Cosanzeana (Fat Frumos) sa o(il) gaseasca, sa-o indrageasca si pe veci sa se iubeasca. Bani gramezi sa fie, sa-i adune cu galeata si sa-i intoarca cu lopata.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)